Articol-interviu cu Gianluca Iannone, lider CasaPound Italia

În dreapta, G. Iannone
În dreapta, G. Iannone

În urmă cu câteva luni, o delegaţie a asociaţiei noastre s-a întâlnit cu Gianluca Iannone, liderul organizaţiei CasaPound Italia. Scopul acestei întâlniri a fost de a realiza un interviu pe care simpatizanţii noştri din România îl aşteptau de mult.

Persoanele puţin familiarizate cu militanţa noastră, s-ar putea întreba de ce am decis să publicăm un asemenea interviu. Pe cine ar putea interesa ce gândeşte liderul unei organizaţii care nu se încadrează în parametrii „corectitudinii politice”? Ei bine, pe toţi cei care sunt de părere că militanţa (meta)politică din România duce lipsă de consistenţă şi de temeritate principială. Nu avem pretenţia că acest articol-interviu va face lumină în confuzia din jurul termenului de „metapolitică”, însă sperăm să fie un început.

Aşadar, cine este Gianluca Iannone? În vârstă de 42 de ani (n. 1973), Iannone îşi începe militanţa la vârsta de 14 ani; solist într-o formaţie de rock alternativ identitar (ZetaZeroAlfa), jurnalist şi, din data de 27 decembrie 2003, lider-fondator CasaPound Italia.

Ce este CasaPound Italia? Este unul dintre primele centre sociale de dreapta din Italia, sau, cel puţin, încadrat la dreapta conform spectrului politic tradiţional. Scopul centrului social CasaPound a fost (şi este) de a pune într-o „lumină” comunitară ideea de proprietate, transformând un imobil părăsit, într-un spaţiu locuibil şi constituind astfel un loc de rendez-vous pentru militantismul nonconformist din Roma. Modelul urmat de cei de la CasaPound a fost inspirat de expediţia din Dalmazia (1919), încheiată prin ocuparea oraşului Fiume. Iannone mărturiseşte că deşi cei implicaţi iniţial în acest demers au pornit la drum cu o idee greşită, cea conform căreia oricum vor fi scoşi cu forţa din imobilul ocupat, sediul naţional CasaPound, se regăseşte şi astăzi în respectiva clădire, în ciuda numeroaselor încercări judecătoreşti de evacuare. Morala: uneori ne auto-limităm, ne impunem limite iluzorii.

Încă de la început, CasaPound a oferit gratuit jumătate din apartamentele reamenajate ale clădirii unor persoane nevoiaşe, în special familiilor cu copii care şi-au pierdut casa în urma imposibilităţii de achitare a creditelor bancare. Astfel a înţeles CasaPound „să critice” cămătăria sistemului financiar modern, deloc empatic cu nevoile familiilor.

Ce e cu numele organizaţiei? Denumirea este inspirată de Ezra Pound, un intelectual american al cărei idei politice i-au creat grave probleme cu autorităţile americane. Poetul Ezra Pound a rămas însă apreciat, dovadă că opera sa poetică a fost tradusă în multe limbi, recent fiind publicată şi în limba română (Ezra Pound, Opere I. Poezii 1908-1920, Humanitas, 2015).

Deşi CasaPound a fost etichetată drept o organizaţie radicală de dreapta, Iannone refuză această etichetă construită de mass-media şi, mai mult, refuză să încadreze organizaţia conform parametrilor axei clasice „stânga-dreapta”.

CasaPound promovează o viziune comunitară a societăţii, concentrându-se în special asupra metapoliticii şi mai puţin asupra alegerilor electorale, în căutarea spiritualităţii care dă forţă comunităţii de idei. Datorită acestei particularităţi, Iannone este de părere că încercările de cenzurare (chiar şi prin forţă fizică) au fost evidente pe parcursul anilor, mai ales atunci când CasaPound a organizat activităţi culturale (conferinţe, dezbateri, lansări de carte, concerte).

În încheiere, Iannone a făcut câteva afirmaţii referitoare la Europa, fiind de părere că pentru un continent cu adevărat unit, este nevoie de a se renunţa la direcţia „dictată” de Franţa şi de Germania: „Europa ar trebui să reprezinte avangarda luptelor pentru libertate şi pentru suveranitate în lume; însă, din cauza unei caste de funcţionari „gri” şi fără identitate, reprezintă exact contrariul”.

Insistând asupra respectului cuvenit conceptului de „suveranitate”, Iannone este de părere că suma suveranităţilor naţionale, realizată în mod voluntar şi paritar, ar putea scoate Europa din impas şi ar reda continentului „greutate” internaţională.

CasaPound este o aventură care a început „cu o duzină de flăcăi neîncrezători în scena politică şi care a decis să se întoarcă să creadă şi să reînceapă să lupte (pentru idealuri, nota noastră), bazându-se exclusiv pe propriile forţe, lăsând în urmă căile „bătătorite” de alţii, pentru a se aventura pe poteci necunoscute, neincluse în hărţi, şi care, în cele din urmă, după ce au abandonat deşertul, s-au regăsit într-o pădure. O pădure alcătuită din mirosuri, emoţii, provocări continue şi puţine certitudini solide. O pădure plină de fraţi, de sacrificii, de alegeri radicale şi de renunţări, dar aducătore de satisfacţii imense”. (fragment din prefaţa lui G. Iannone la cartea lui Adriano Scianca, „Riprendersi tutto”, 2011, p. 380)

*material realizat de Comitetul de Iniţiativă Domus Augusta

Anunțuri

Un gând despre “Articol-interviu cu Gianluca Iannone, lider CasaPound Italia

  1. Pingback: Exclusiv: Interviu cu Gianluca Iannone, lider CasaPound Italia | NapocaNews

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s